
Sub egida și cu susținerea strategică a Ministerului Educației și Cercetării al Guvernului Republicii Moldova, Federația de Baschet din Republica Moldova, în calitate de organizator principal, lansează, alături de partenerii săi — Clubul de Baschet Veteran Moldova și Academia de Baschet Urșii (România) — prima ediție a festivalului internațional de baschet omologat FIBA: „Moldova 3×3 Basketball Festival”.
În premieră pentru Republica Moldova, turneul va fi omologat FIBA 3X3, ceea ce înseamnă că acesta va fi inclus în clasamentul mondial. Astfel, meciurile, jucătorii și rezultatele turneului vor fi înregistrate în statistica oficială și în clasamentul general al FIBA 3X3.
Competiția se va desfășura în weekendul 18-19 aprilie 2026, în incinta Complexului Sportiv „Chișinău Arena”.
Turneul transfrontalier va aduna la start peste 600 de sportivi, totalizând peste 150 de echipe (fiecare formată din 4 jucători), care vor susține pe parcursul celor două zile peste 400 de meciuri de baschet 3×3. Participanții sunt așteptați atât din rândul profesioniștilor legitimați, cât și al amatorilor din Republica Moldova, România, Ucraina și alte țări.
Deși se adresează în special tinerilor, pentru o mai bună promovare a acestui sport, la competiție se pot înscrie persoane din toate segmentele de vârstă. Concurenții vor fi împărțiți în următoarele categorii, atât la feminin, cât și la masculin: U10, U12, U14, U16, U18, Open și Old Boys. Pe lângă meciurile care se vor desfășura concomitent pe patru terenuri, vor avea loc și concursuri spectaculoase, precum „slam dunk”, „aruncări de 3 puncte”, „coșul de aur” și alte momente atractive pentru public.
Organizatorii estimează o prezență numeroasă, de ordinul miilor de spectatori.
Totodată, evenimentul va reuni o comunitate de sponsori și parteneri dornici să contribuie la organizarea unui eveniment de înaltă ținută. Orice societate comercială sau instituție publică este binevenită să susțină proiectul prin resurse financiare sau logistice. Cu sprijinul finanțatorului principal, Ministerul Educației și Cercetării, și al partenerilor, organizatorii vor oferi câștigătorilor premii, cupe și medalii.
Scopul „Moldova 3×3 Basketball Festival” este de a promova sportul, baschetul în mod special, precum și egalitatea de șanse și de gen. Fiind un proiect transfrontalier, acesta oferă oportunitatea unui dialog real între sportivii amatori și cei legitimați din țările participante, facilitând schimburi de experiență și noi colaborări menite să popularizeze baschetul în regiune.
Acest turneu le permite copiilor și adolescenților să joace baschet 3X3 într-un cadru sigur, organizat și oficial. Mai mult, considerăm că sportul este o componentă esențială a educației, care le oferă tinerilor o dezvoltare armonioasă prin socializare, implicare și însușirea unor valori precum fair-play-ul, spiritul de echipă, ambiția și un stil de viață sănătos.
Organizatorii își propun ca acest eveniment să devină unul anual, punând astfel bazele unei noi tradiții în viața socială și sportiv-culturală din Republica Moldova.
Le mulțumim tuturor factorilor implicați: domnului ministru al Educației și Cercetării, Dan Perciun; președintelui Academiei de Baschet Urșii și al Clubului de Baschet Veteran Moldova, domnului Valeriu Plitoc; partenerilor Federației de Baschet din Republica Moldova, sponsorilor și, nu în ultimul rând, viitorilor participanți!
Vă invităm cu mare bucurie să ne fiți alături la prima ediție a „Moldova 3×3 Basketball Festival” și vă mulțumim anticipat pentru promovarea acestui eveniment sportiv de mare importanță!
Alexandr Abramciuc – Președinte, Federația de Baschet din Republica Moldova
Chișinău, 20 martie 2026


























